(Sabou) Romani 1:17 pentru că dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea pe baza credinţei și duce la credinţă, aşa cum este scris, cel drept pe baza credinţei va trăi;
(NTR) Romani 1:17 Deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, din credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi.“
Pavel începe să explice ceea ce a vrut să spună despre puterea lui Dumnezeu – evanghelia. El ne dă din nou detalii despre conţinutul evangheliei din perspectiva faptului că aceasta este puterea lui Dumnezeu. În evanghelie este revelată dreptatea lui Dumnezeu; această revelare este pe baza credinţei şi duce la credinţă. Această legătură între dreptatea lui Dumnezeu, revelare, şi credinţă nu este uşor de explicat datorită modului eliptic de exprimare al lui Pavel. De asemenea nu ni se explică expresia „dreptatea lui Dumnezeu;“ cel mai probabil este că trebuie să o înţelegem în contextul a ceea ce a fost spus până acum despre evanghelie, deoarece această dreptate este revelată în evanghelie.
În Romani 1.3-4 Pavel a vorbit despre evanghelie din perspectiva Fiului lui Dumnezeu, acum o face din perspectiva puterii şi dreptăţii lui Dumnezeu. Aceste două perspective se suprapun, subliniindu-se aspecte diferite ale lucrării lui Dumnezeu: una în/prin Fiul său, cealaltă în/faţă de oameni. Din prima perspectivă o înţelegem pe a doua; cea de a doua este construită în contextul creat de prima. Ceea ce ni s-a spus că a fost anunţat prin profeţi în Scripturi despre venirea Fiului, din sămânţa lui David, în sfera cărnii/a existenţei în trup, şi care a fost desemnat Fiu al lui Dumnezeu în putere prin învirea morţilor, în sfera Duhului, este înţeleasă acum ca dreptatea lui Dumnezeu. Această lucrare complexă a lui Dumnezeu, în Fiul său, în istoria salvării, între oameni, are şi această dimensiune a manifestării dreptăţii sale.
Așa îşi arată Dumnezeu caracterul vrednic de încredere: face ceea ce a promis, şi inaugurează veacul cel nou al salvării, odată cu inaugurarea învierii morţilor prin învierea Fiului său întronat ca Domn, veac în care Duhul este puterea dominantă care ordonează existenţa. Această manifestare a lui Dumnezeu vine să îl arate în toată dreptatea sa.
Astfel, când Pavel vorbeşte despre „dreptatea lui Dumnezeu“ avem presupuse toate aceste idei. Dumnezeu a intervenit după cum era de aşteptat, dar diferit de cum era aşteptat.
Expresia „din/pe baza credinţei spre credinţă“ face ca expresia „dreptatea lui Dumnezeu“ să fie înţeleasă din perspectiva oamenilor: fie că omului îi este revelată în evanghelie pe baza credinţei, fie că omul poate avea parte de ea, şi astfel să fie şi el drept, pe baza credinţei, credinţă care creşte mai departe. Citatul din Hab. 2.4 folosit de Pavel pentru a susţine din Scripturi ceea ce a spus despre dreptatea lui Dumnezeu înclină înţelegerea pentru a doua posibilitate: în evanghelie se arată că dreptatea lui Dumnezeu poate fi experimentată pe baza credinţei şi astfel trăieşte cel drept. Credinţa se referă cel mai probabil la credinţa în cele proclamate în evanghelie: ce este scris în Scripturi, puterea şi dreptatea lui Dumnezeu, Fiul său, învierea sa, Duhul sfinţeniei.
Astfel, se poate vedea faptul că evenimentul Cristos are o diversitate de dimensiuni care necesită explicaţii detaliate. Terminologia aleasă a puterii şi dreptăţii prespune un context dușmănos și frământat. Din argumentul ulterior al Scrisorii anticipăm spunând că este vorba de robia puterilor veacului cel vechi al salvării şi suspinul întregii creaţii. Formularea dreptatea lui Dumnezeu este generală şi cuprinde un spectru larg de nuanţe: manifestarea, revelarea, şi experimentarea ei.
Recepție patristică
Ioan Gură de Aur
Expresia „dreptate“ face aluzie la dreptatea lui Dumnezeu și la ușurința cu care o dă. Pentru ca cel credincios să aibă parte de ea trebuie să creadă; această dreptate este primită în dar de sus de la Dumnezeu. Ca urmare a acestei dreptăți cel păcătos scapă de pedeapsă și devine drept; acest lucru este apoi adeverit cu citate din Vechiul Testament.
„Din credință spre credință.“ Înțelesul acestei expresii este dat de iconomia lui Dumnezeu din legea veche unde și cel păcătos și cel drept (de exemplu, Rahav și Avraam) se îndreptează la fel.[1]
Theodoret din Cir
Accentul este pe felul în care a descoperit Dumnezeu dreptatea sa: pentru cei care au ochii credinței. Înainte a fost ascunsă, însă acum este arătată celor credincioși.
Expresia „din credință spre credință“ este explicată astfel. Trebuie să dai credit autorilor Vechiului Testament, și prin ei să fim îndrumați spre credința evangheliei. Dar mai are un sens: cel care crede în Cristos Domnul și primește harul sfântului botez și primește darul înfierii este îndrumat de acestea să creadă în bunurile viitoare: învierea din morți, viața veșnică, împărăția cerurilor.
Descoperirea dreptății lui Dumnezeu prin evanghelia nu este doar despre dreptatea câștigată pentru noi, ci și cea arătată în planul tainic al lui Dumnezeu: el nu a realizat mântuirea noastră prin putere, nici nu a răsturnat stăpânirea morții printr-o poruncă, ci a temperat dreptatea prin milă. Singurul născut Cuvântul lui Dumnezeu a luat asupra sa natura lui Adam, a păstrat-o fără păcat și a jertfit-o pentru noi, și prin plata datoriei naturii noastre a anulat datoria tuturor oamenilor.
Citatul din Habacuc este în special pentru evrei, ca și ei să urmeze pe autorii inspirați, cei care au predicat mântuirea prin credință.[2]
Ambrosius
Revelarea dreptății lui Dumnezeu se vede clar în cel care a crezut, fie iudeu, fie grec. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu dă ceea ce a promis. Cel care crede că a obținut ceea ce a promis Dumnezeu prin profeți arată că Dumnezeu este drept și este un martor al dreptății sale.
Expresia „din credință spre credință“ trebuie înțeleasă cu referire la credința lui Dumnezeu care constă în ceea ce a promis despre el însuși, iar credința celui credincios în a crede pe cel care promite. Dreptatea lui Dumnezeu este descoperită din credința lui Dumnezeu care promite în credința celui care crede.
Așa cum este scris: „cel drept trăiește prin credință.“ Citatul din profetul Habacuc arată că a fost arătat cu mult timp în urmă că cel drept trăiește nu din lege, ci din credință. Omul nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin lege, ci prin credință. Viața care vine din credință nu este viața prezentă, ci viața viitoare.[3]
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani, pp. 42-43.
[2] Theodoret of Cyrus, Commentary on the Letters of St. Paul, pp. 49-50.
[3] Ambrosiaster’s Commentary on the Pauline Epistles: Romans, pp. 23-24.
SCER 