Psalmul 23: Dumnezeu este păstorul, călăuza și gazda credinciosului

Puține rugăciuni sunt atât de puternice și atât de des folosite în viață, cum este Psalmul 23. Psalmul acesta folosește trei imagini importante, imaginea lui Dumnezeu ca păstor, călăuză și gazdă. Metafora păstorului cuprinde, de fapt, primele două imagini: păstorul care dă hrană și pază și păstorul care călăuzește pe drum. De asemenea, și metafora gazdei ar putea include două imagini, gazda care te invită la masă și gazda care îți oferă locuință pentru toată viața și toată veșnicia.

Regele David le-a propus evreilor prin acest psalm modelul unei cântări unde este vorba despre o relație personală cu Dumnezeu. Mai întâi de toate este vorba despre relația lui David cu Dumnezeu, dar imediat după aceea, înțelegem sugestia lui David: aveau și israeliții o relație asemănătoare cu Dumnezeu? Puteau și ei (sau putem și noi) cânta sau rosti acest hallel? Desigur, prin prezența sa în cartea Psalmilor, această cântare a lui David nu doar a dorit să îi inspire pe israeliți la o rugăciune personală, după modelul lui David, ci la a se considera ca popor, un popor păstorit de Dumnezeu însuși.

Imaginea folosită de David este simplă, dar profundă. Din punct de vedere stilistic prin simplitate, prin ritmul imaginilor, prin alternarea registrului de adresare (declarație, rugăciune directă, declarație) cântarea lui David atinge un nivel literar foarte înalt. Probabil a compus această cântare la tinerețe, pe când păzea oile tatălul său și a perfecționat-o prin meditație și re-așezare, toată viața.

Imaginea lansată aici de David, în același timp, are foarte probabil rădăcini foarte vechi în viața pastorală a lui Israel, de la patriarhi până în ziua regatului, și a fost foarte influentă. Moise, marele legiuitor și lider a fost și el păstor la oi, vreme de 40 de ani. Mântuitorul Isus însuși a preluat imaginea, căci lui îi plăceau foarte mult psalmii lui David, și a dezvoltat-o numind Biserica „turmă mică” de care îngrijește Dumnezeu și numindu-se pe sine „bunul păstor” care are grijă de oi. Apoi, bineînțeles, imaginea o regăsim și la apostolii Pavel, la Petru, etc.

Domnul este păstorul cel bun (23:1-4). El știe nevoile tale și asigură ce îți trebuie ca să poți trăi. El asigură hrană spirituală și refacerea sufletească (ne paște în pășuni verzi, ne duce la ape de odihnă). El ne călăuzește pe drumuri drepte. Legea Domnului reprezintă, în gândirea VT, cărările bune vieții, cărările drepte. Dumnezeu ne călăuzește pe aceste cărări și ne dă călăuzește așa din cauza Numelui Său, din cauza principiilor Lui, adică a caracterului Său, din cauza sfințeniei Lui, din cauza deciziilor Lui veșnice. Motivele lucrărilor lui Dumnezeu se află în Sine, nu în exteriorul său. Din cauza planurilor sale drepte, El ne binecuvintează pe noi.

În încercări dificile, când treci aproape de amenințările morții, în văi negre, întunecate, Domnul este cu tine și poți să nu te temi. Imaginea toiagului arată conducerea și paza de primejdii (un toiag de fier arată, de exemplu, judecata aspră), iar nuiaua arată fie paza de primejdii mai mici, fie disciplinarea personală, dar mai blândă (Biblia folosește uneori ideea de nuia omenească, atunci când se referă la pedepse administrate de Dumnezeu cu grijă părintească). Așadar, în încercările vieții conducerea Domnului și disciplinarea lui ne însoțește ca să ieșim mai tari, nu mai slabi, îndreptați, păziți.

Domnul este gazda cea bună (23:5-6).  Domnul nu este doar un păstor bun (vezi Marele Păstor, Evrei 13:20), ci El este și un tovarăș bun, un prieten bun, EL este gazda vieții noastre, prin excelență. De aceea, este extraordinar de benefic că David surprinde acest aspect. Domnul ne invită la masa Sa. Ideea este că El îți asigură hrană și o relație de pace cu El, chiar dacă te afli în mijlocul vrăjmașilor, al atacurilor, al bârfelor și chiar dacă se urzesc tot felul de comploturi împotriva ta. Masa Lui este îmbelșugată și este plină de bucurie (paharul este plin de se revarsă). Bucuria, fericirea, sunt experiențe de durată în prezența Domnului. De fapt, nu doar la masă ne invită Domnul, ci, fiind o gazdă atât de bună cum este, ne invită la a locui cu EL, în „casa Sa”, toată viața, toată veșnicia. Am putea să numim psalmul și altfel: Cum este să trăiești cu Domnul, în preajma lui, indiferent că este bine sau că sunt încercări.