EDCR Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cerești, în Hristos.
NTR Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cerești, în Cristos!
Versetul 3 începe cu o binecuvântare (berakah) sau laudă la adresa lui Dumnezeu ce continuă până în versetul 6. Este una dintre cele mai lungi secțiuni doxologice (de laudă) din Noul Testament (cf. 1 Pet 1: 3-12). Ea începe cu cuvântul „binecuvântat” care conține ideea de a onora, a aprecia sau a lăuda. Cel mai probabil Pavel are în minte secțiuni din Vechiul Testament unde Dumnezeu este binecuvântat, ceea ce se întâmplă destul de frecvent (Gen 9: 26; 14: 20; Exod 18: 10; 1 Sam 25: 32, 39; 2 Sam 18: 28; 1 Regi 1: 48; 1 Cronici 29: 10; 2 Cronici 2: 12; Psa 28: 6; 41: 13; 66: 20; 72: 18; 119: 12; Zaharia 11: 5). Câteodată Dumnezeu trebuie binecuvântat pentru cine este El (Psa 72: 19; 89: 52; 106: 48; 135: 21). Altădată sunt motive specifice pentru a-L binecuvânta pe Domnul, de exemplu, pentru purtarea Lui de grijă (Psa. 68: 19, 35; 72: 18; 119: 12; 144: 1; Zaharia 11: 5), pentru preocuparea Lui (Rut 4: 14; 1 Imp 1: 48; 5: 7; 8: 56; 1 Cronici 29: 10; 2 Cronici 2: 12), pentru răspunsul la rugăciune (Gen 24: 27; 1 Imp 8: 15; Psa 28: 6; 66: 20), pentru eliberarea de vrăjmași (Gen 14: 20; Exod 18: 10; 2 Sam 18: 28; Psa 41: 13; 124: 6) și de Cel rău (1 Sam 25: 32, 39).
Binecuvântarea lui Dumnezeu era o caracteristică a rugăciunilor evreiești în vremea în care a scris Pavel. La sfarşitul secolului intâi d.H. în sinagoga se făceau rugăciuni cunoscute sub numele de Cele optsprezece binecuvântări. Acestea erau recitate de trei ori pe zi și se încheiau cu cuvintele „Binecuvântat ești tu, Doamne”[1]. Lauda la adresa lui Dumnezeu era, așadar, o caracteristică obișnuită pentru poporul lui Dumnezeu.
Motivul pentru care Dumnezeu trebuie binecuvântat este acela că El este Cel care și-a binecuvântat poporul cu nenumărate și variate binecuvântări spirituale în locurile cerești în Hristos. Acestea se referă la binecuvântarea creștină și răscumpărarea din prezent și din viitor. Acestea sunt mai degrabă binecuvântări cerești decat pământești. Din moment ce sunt cerești, nu exista nicio îndoială despre faptul că sunt extrem de valoroase. Cine poate măsura binecuvântarea de a fi răscumpărat din puterea înrobitoare a păcatului? Ce dar incredibil e acela de a petrece veșnicia viu în cer cu Dumnezeu în loc să fim pentru totdeauna separați de Creatorul nostru! Toate acestea se întâmplă ca rezultat al credinței în Hristos.
Există, deci, o mare binecuvântare în starea de a fi în Hristos. Ideea aceasta apare de douăsprezece ori în Efeseni (Efeseni 1: 1, 3, 9, 12, 20; 2: 6, 7, 10, 13; 3: 6, 11, 21; 4: 32). Au existat multe dezbateri cu privire la aceste cuvinte.[2] Credinciosul se află în unitate sau în unire cu Hristos. Unitatea aceasta conduce la binecuvântări cum sunt primirea harului lui Dumnezeu, a neprihănirii, a înfierii, și a răscumpărării (cf. Romani 5: 12-21). Ce minunat este să te gandești că Dumnezeu ne favorizează pe noi în calitate de creștini datorită harului Său! În loc să ne vadă starea noastră păcătoasă, Dumnezeu vede neprihănirea Lui, deoarece suntem în Hristos. În loc sa fim pe cont propriu, am fost adoptați în familia Lui pentru că suntem în Hristos. În loc să fim prinși în pericolele păcatului, Dumnezeu ne-a răscumpărat, ne-a mântuit. Acestea precum și multe alte binecuvântări sunt concentrate în expresia aceasta foarte scurtă în Hristos.
Teodoret, un părinte al Bisericii din secolul cinci, scrie în comentariul său asupra versetului din Efeseni următoarele: „El ne-a dăruit darurile Duhului Sfânt. Ne-a dăruit nădejdea învierii, vestea bună a nemuririi, promisiunea împărației cerești, demnitatea statutului de fiu. Pe acestea le numește binecuvântări spirituale și apoi adaugă în locurile cerești, pentru că darurile acestea sunt cerești.”[3] Acestea, într-adevar, sunt binecuvântări de o valoare nemăsurată!
[1] E. Schürer, The History of the Jewish People în the Age of Jesus Christ (175 BC- AD 135) (G. Vermes, F. Millar, M. Black, eds.; Edinburgh: T & T Clark, 1979), 2:454-63.
[2] Vezi mai departe E. Best, One Body în Christ, 8-29; Allan, “The ‘In Christ’ Formula în Ephesians,” 54-62.
[3] Theodoret, Commentarius în omnes B. Pauli Epistolas (Edited by C. Marriott; Oxford: J. H. Parker, 1852), 2:4
SCER 